Aleg uitarea de mine!

Ion Minulescu - De Vorbă Cu Mine însumi

Vorbesc cu mine însumi, cum as vorbi c-un frate
Întors ranit din lupta cu zilele de ieri,
Si parca tot nu-mi vine sa cred ca n-am dreptate -
Ca El si Eu nu suntem decât acelasi frate,
Si-aceeasi rana-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt'data patate de rugina
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucisata-n lupta de-atatea ori,
E plina
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiasi proteic si vesnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
- De ce ma minti
De-atâtia ani de-a rândul ca tu esti cel mai mare
Din toti îmblânzitorii cohortelor barbare,
Ca-n gestul tau palpita stravechile altare,
Iar vasta catedrala, zidita de parinti,
Cu-ntreaga-i melodrama de Dumnezeu si sfinti,
O poti schimba-ntr-o clipa,
De nu ti-ar fi rusine
De barbile lor albe,
De mine
Si de tine?

Vorbesc cu mine însumi si-mi zic:
- De-atâtia ani,
De când ma porti spre-acelasi sublim necunoscut,
De ce ma minti cu-aceleasi îndemnuri de temut
Si-mi profanezi credinta cu-acelasi prefacut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântari
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neaca în descarcâri de tunet
Departe, -n cine stie ce profunzimi de mari!...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ma simt asa de singur, c-aproape-mi este frica
Sa mai vorbesc cu mine,
Si-mi zic:
- Asculta, frate,
Ascunde-ti rana,
Uita c-ai fost ranit si tu -
Tu, ce-ai strivit atâtia ce nu se mai ridica -
Te scutura de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreaba de-ti sunt sau nu-ti sunt frate
Raspunde-i: "Nu".